*Story time*

Cum normalitatea nu mi-a fost niciodata caracteristica, orice lucru ce pare in viziunea altora ciudat, eu il consider tocmai invers...normal ! 
 Intr-adevar, suna foarte ciudat ceea ce am scris mai sus, si de asemenea nu poti deduce despre ce este vorba. Dar aceasta problema se va rezolva imediat ce voi incepe sa imi astern micuta povestioara despre nelinistea unei seri de ianuarie, si tentatia de a viziona un film in ciuda temperaturilor sub -0 grade celsius. 

 Cand imi pun ceva in minte, pai domle' nu ma poti face sa ma razgandesc nici daca ar fi ultimul lucru din viata asta. Incapatanare sau prostie? Inca ma decid intre cele doua. Si e foarte greu sa fac alegerea corecta . 

 In fine, seara se asterne exact ca-n "Iarna pe ulita " scrisa de rasposatul nostru poet, George Cosbuc. Doar ca,  farmecul ierni nu mai era acelas , copii nu au mai iesit pe ulita cu saniile , peisajul parca desprins din basme nu mai este la fel in jungla de beton. Nicidecum. Toti sunt nemultumiti, nelinistiti de faptul ca vor trebui sa isi scoata masinile de sub troienele de zapada. Mai aud un Nea Ion cum injura cu patos in fata blocului, el considerandu-se vocea poporului , iar cuvintele  sale durea adresate societatii corupte in care traim  nu au intarziat sa apara :

" Pai cum domule, e normal ca eu dupa ce am luptat pentru tara asta sa ajung sa ma lupt cu nametii? Pe vremea lu' Ceausescu nu s-ar fi vazut asa ceva, toata lumea isi facea treaba. Na! Acum unde e primaria cu utilajele alea scumpe in care s-au bagat bani nostrii? Pai i-au furat pe toti domne, nu s-au lasat! " Si vorbea omul nostru de rand, si injura pana la sfinti si inapoi , poate poate il aude cineva. 

 Amuzata, revin la activitatile mele de relaxare totala si un gand imi tresare in minte.  Plictisita, incep sa ma uit pe lista filmelor ce se vor difuza asta seara.

   Un film recomandat, la care nu am putut ajunge din pacate  si anume "Aliatul " - Allied.  Ma imbrac repejor si infrunt gerul napraznic. Glumesc, mie chiar nu mi s-a parut frig avand in vedere ca m-am pregatit bine pentru aceasta "escapada". Ajung intr-un final la cinema, astept la rand si  dupa ce m-am luptat cu multimea ca o adevarata eroina, am iesit victorioasa cu biletul in mana si m-am indreptat catre sala. M-am asezat cumintica la locul meu,si aproape ca am adormit din cauza spoturilor publicitare interminabile. 

Intr-un final, filmul mult asteptat a inceput, avandu-i ca protagonisti pe Marion Cottilard si Bradd Pitt. 
Ce pot spune ? In ciuda celor 52 de ani pe care Brad Pitt ii are inca frange mule inimi. Sunteti de acord doamnelor? Cu siguranta! Alfel nu imi explic cum de toate femeile din sala erau atente la fiecare gest, fiecare suras si zambet patimas as celebrului Brad.
In fine, actiunea se desfasoara in timpul celui de-al doilea razboi mondial ,in Casablanca unde Max Vatan este descris ca fiind un ofiter de informatii canadian ce urma sa colaboreze cu frumoasa Marianne Beasejour o frantuzoaica patimasa ce a condus un grup de luptatoti de rezistenta la Paris.
In urma acestei colaborari, ei trebuiau sa pretinda ca sunt sot si sotie, Marianne avand grija sa le castige increderea tuturor, cu ajutorul frumusetii ei, dar si a charmului,
O idila nu a incetat sa apara intre cei doi, chiar inainte de asasinarea unui ambasador nazist .Suspansul si misterul ce se regaseste pe tot parcursul filmului te face sa iti creezi scenarii ce ulterior se vor indrepta catre un deznodamant tulburator.

Nu sunt o fana infocata a scenelor incendiare de dragoste, dar pot relata ca aceasta a fost una dintre cele mai reusite.
De ce? Ideea de la care se pleaca de la bun inceput, o poveste de dragoste nascuta printre proiectile, intr-o misiune si sa nu uitam savuroasca scena de amor ce s-a desfasurat intr-un cadru atat de frumos in mijlocul desertului,  in mijlocul furtunii.
Nu imi puteam sa imi desprind privirea in timpul acelor secvente incitante si pline de intensitate.

Dupa ce misiunea lor a fost dusa la bun sfarsit, Max i-a propus frumoasei Marianne sa mearga cu el in Londra . Intr-o perioada bolnava de singuratate, durere si moarte dragostea isi face loc in inimile oamenilor. Asa s-a intamplat si cu cei doi. S-au casatorit si aveau o fetita pe nume Anna . Amandoi isi gasisera micul lor paradis , intr-o zona linistita situata in apropierea Londrei,
 Si cum furntuna se dezlantuie, Max este pus intr-o ipostaza oribila - sotia sa este banuita ca ar fi de partea nemtilor deoarece mesajele transmise pareau a fi interceptate din zona unde cei doi locuiau.
Agonia prin care sotul trece, te arunca intr-un abis de confuzie si oripilare mai ales ca nu putea face nimic pentru a demonstra nevinovatia acesteia in care nici el nu credea in totalitate, dar Max este un om indragostit, ce va rupe bariele normalitatii si va incerca sa apere deminitatea familiei sale .
Marianne este figura misterioasa a povestii, o femeie ce este acuzata ca ar fi altcineva , nu doar o sotie si o mama iubitoare. Ulterior, aceste banuieli se demonstreaza ca fiind adevarate iar Max in ciuda dezamagirii resimtite, doreste sa fuga cu femeia pe care o iubeste.
Aceasta iubire platonica de care toti ne-am dori sa avem parte ,este demonstrata si de Marianne in ultimele secvente ale filmului unde cei doi nu au reusit sa duca planul de evadare la bun sfarsit , fiind prinsi si urmand ca aceasta sa fie executata de catre Max.
Da, da ati citit bine, De catre Max trebuia facuta executarea fiind considerata o tradare in familie unde sotul inculpat trebuia executat de catre celalalt. In caz contrar, daca se refuza executarea sotului se aducea acuzatia de inalta tradare in urma careia ambii soti erau executati. 
Pentru a salva vietile celor doua fiinte pe care aceasta le iubea mai mult decat propria-i existenta, Marianne alege sa se sinucida trasmitandu-i ultimele sentimente sincere si rugandu-l sa aiba grija de rodul dragostei lor.
Max este profund distrus, dar ii respecta dorinta sotiei sale si se dedica cresterii fiicei lor, in locul pitoresc unde visau sa isi petreaca viata impreuna.

Un film minunant, pe care ma bucur nespus ca l-am vazut la recomandarea cuiva drag mie ( da iubitule, ai avut dreptate. A meritat fiecare secventa) si pe care am vrut sa il impartasesc pe scurt cu voi. Sper sa-l vizionati cat mai curand, si sa va incite fiecare secventa imbibata in mister si drama.

Spune-mi cum lenevești că să-ți spun cine ești

 

Mă îngrijorează că-i ceva în aer de ceva timp...o epidemie de lene, ce pare a fi imposibil de tratat. Bineînțeles, asta nu mă exclude nici pe mine, tânăr student neliniștit și iresponsabil. 

   Privind îndelung către lista proiectelor și a paginilor pe care trebuie să le conspectez pentru sesiune, o stare letargică se așterne precum o aură protectoare asupra mea. Și-mi spune : "Nu mai bine vrei să lenevești în pat în ziua ta liberă? Să nu faci nimic productiv pentru ține?"Simțindu-mă atinsă de "divinitate" port un profund monlog .. și-mi repet "Astăzi ...nu! Astăzi cu siguranță voi face ceva util, voi fi responsabilă." Și cum acest monolog nu poate dura doar 2-3 minute, poate 2-3 ore și apoi  mă uit uimită la ceas și observ cum secundarul ceasului îmi soarbe fiecare clipă, fiecare respirație a vieții. 
   Trecând la gânduri mai pozitive, arunc din nou o privire asupra proiectelor încă neîncepute și oftez murmurând:"Va dură o eternitate, și nici măcar nu știu să fac lucrurilen alea!"  
 Dar, eternitatea asta poate fi diminuată măcar mental. Așa că voi începe să parcurg drumul fără întoarcere și interminabil al proiectelor. Wish me luck !  
  
 * Notă de subsol : Sper să nu fie un al doilea Big Bang până revin

Nastrusnicia gandurilor

  Nu m-am considerat niciodata o persoana hotarata, care stie ce vrea sa faca cu viitorul ei . Nicidecum. Mi-ar fi greu sa aleg si intre doua rochii de  aceiasi culoare. Adica nu le pot alege, ori le iau pe amandoua, ori nici una. Poate fi spiritul feminin ce ma indruma catre nehotarare, dar asta este o alta poveste. Probabil daca ma nasteam mascul, as fi evitat aceste probleme existentiale in alegerea culorilor bluzelor ce merg in combinatie cu fusta si geanta de culoarea x, dar merg de asemena si cu margelele alea misto pe care le-am vazut alaltaieri intr-o vitrina frumos decorata.
 Acum, trecand la lucrurile mai serioase consider ca pana acum am facut numai alegeri gresite in ceea ce m-a privit. Si nici ca m-as fi zbatut foarte mult sa fie unele mai corecte. Pur si simplu sunt lenesa, dar realista. Sunt constienta ca nu e cea mai buna combinatie, dar intorcandu-ma la subiectul gandirii nastrusnice ma roade, ma chinuie constant o dorinta . Mai exact, acum 2 ani am decis sa merg pe calea comunicarii. Ce mai inseamna si asta? Inseamna ca mi-am dedicat 2 ani din viata si-mi voi mai dedica inca unul pentru a finaliza studiile in acest domeniu. La admitere, eram indecisa, Toti colegii se indreptau catre ASE, dar eu aveam altceva in plan.
 " Economia nu-i de mine!" mi-am zis tare si raspicat, si mi-am luat frumusel dosarul si m-am indreptat catre Facultatea de Limbi si Literaturi Straine din cadrul unei univeristati particulare bine cunoscute si... SURPRIZA! Nu erau suficienti inscrisi pentru a forma grupa. 
Nervoasa, ies in fata universitatii si-mi aprind o tigara. Unde sq ma duc eu acum? Si nu am avut prea multe variante. Am ales Facultatea de Stiinte Sociale , Politice si Umaniste ce mi-a sarit in ochi, datorita numelui pompos as putea spune. Si-mi las dosarul, dau asa-zisa admitere si dupa doua saptamni s-au afisat si rezultatele.Aparent , intrasem cu o medie de 9.80 la niste intrebari grila, banale le-as putea spune pe care le-ar fi putut rezolva orice persoana ce stie sa citeasca . 
Si-am inceput primul an plin de peripetii. Primul semestru am avut o prezenta exemplara, iar cursurile se anulau. Si mi-am spus : "Hai sa nu pierd timpul prin cafelele si sa ma si angajez daca imi permite timpul, poate ma responsabilizeaza si pe mine intr-un fel" dar spre dezamagirea mea, nu a facut-o prea mult. 
Zis si facut si cu job-ul , si cu mersul la cursuri. Si am trecut cu bine peste sesiunile din primul an,fara nici o restanta dar  cu putina toceala cand a fost nevoie.Am inceput si anul 2, simtind o nesiguanta constanta cu privire la "oportunitatile" pe care aceasta facultate le confera adica... nici una. Un master ar fi o pierdere de bani si de timp. In tara asta, nu poti gasi un job pe domeniul pe care l-ai studiat cu foarte mare usurinta. Doar daca te baga varul unchiului care e neam cu bunica strabunicului..in fine ati inteles voi. Ori noroc, ori pile. Si cum nu am nici una dintre aceste doua, am decis sa fac ceva sigur, ce-mi poate conferii de la bun inceput un salariu decent, si un viitor.
Cum inaltimea nu m-a ajutat sa devin stuardesa sau sa intru in politie( pe bune cine ar angaja minioni pentru asemena posturi)  si mi-am indreptat atentia catre Facultatea de Moase si Asistenti Medicali din cadrul Univeristatii de Medicina si Farmacie "Carol Davila" .
Am avut cateva dubii in privinta alegerii fie a unei Scoli postiliceale sanitare , fie a facultatii. Pot spune ca facultatea confera mult mai multe beneficii decat o scoala postliceala. 
Nu sunt nici ipocrita, nici vreo inteligenta. Dar pur si simplu nu vreau sa fiu inconjurata de persoane ce nu au fost capabile sa ia un amarat de bacalaureat , incat sa demonstreze ca nu au trecut prin liceu doar ca sa lase niste plase sau plicuri. Daca te axezi pe un domeniu, trebuie sa te dedici si mai apoi sa te gandesti la beneficiile financiare pe care acesta ti le ofera sau ti le va oferi in timp. Nu condamn pe nimeni, nu toti sunt o apa si-un pamant, Sunt sigura ca sunt multe persoane de la care ai ce invata, cu abilitati practice mai bune dar asta este strict opinia personala cu privire la acest subiect. Am fost destul de rautacioasa, stiu. Dar scoala postliceala sanitara nu mai e ce era pe timpuri, Pot spune ca am intalnit persoane extraordinare in domeniu , cu care am avut de-a face de-a lungul copilariei mele ce s-a invartit in jurul injectiilor. 
Am reflectat, si voi mai reflecta asupra acestui subiect. Mai am inca un an, si urmeaza admiterea pe care o privesc cu groaza pentru ca nu am excelat la chimie,  Cred ca e singura data cand sunt hotarata in privinta unui lucru, si vreau sa il realizez indiferent de greutatea pe care o voi intampina.

Va urma :) !