duminică, 5 februarie 2017

Declaratie I

Iubirea-i simbol, iubirea-i virtute, iubirea-i esenta.

Iubire. Un cuvant cu milioane de sentimente, nestavilite si intensificate cu fiecare bataie a inimii.  Ei bine, pentru mine acele batai au incetat la un moment dat, intensitatea lor pierzandu-se incetul cu incetul , dezamagirea luandu-i locul. 
Niciodata, dar niciodata sa nu spui : Nu ma voi indragostii din nou. De ce? Pentru ca se va intampla in cel mai neasteptat moment, in cele mai neasteptate locuri.
Privind in trecut, idila-mi incepe intr-un mediu unde norocul se plimba de la ruleta la ruleta, de la jucator la jucator. Niciodata nu sta intr-un singur loc, nici intr-o singura mana. Nu pot descrie experienta, pentru ca nu am pariat in viata mea, ci viata a pariat pe mine. Si? A castigat. 
M-a adus acolo unde nu m-as fi gandit ca voi ajunge si... culmea. Am intalnit pe cine nu ma asteptam chiar la capat de drum. Firar sa fie de noroc, m-a lovit si pe mine !  Fara nici o ironie,chiar am luat Jackpotul de data asta. Intalnindu-l pe el.
Din primul moment in care mi-am zarit " premiul " ceva ciudat se petrecea in mintea mea, si nu stiam de ce-l fixez cu privirea, il studiez.  Un sentiment ciudat si putin familiar se instaureaza in sufletul-mi gol. Nu bag de seama, dar se intampla din nou si din nou. Purtam cateva conversatii de o ambiguitate clasica , chiar de complezenta. Usor, usor discutiile au evoluat, si ochii mi s-au preschimbat asemeni flacarilor , cu o intensitate si patos.  De aici a inceput totul. De la simple conversatii, lasate si reluate in timp.
Nu am avut prea multe ocazii sa ne intalnim, dar si cand o faceam privirea parca mi-o luase razna. Ce se petrece?  Nu intelegeam. Si ma tot gandeam , si intrebam ce simt si de ce.
Aventura mea intr-ale norocului  brate se incheia si in acest capitol urma sa uit in timp , pe rand fiecare persoana de acolo si... la randul lor , ei sa ma uite pe mine. 
Dar viata a pariat de data asta pe noi, si idila a inceput.
 Primele momente petrecute impreuna, si sa nu uitam de prima intalnire...la film! Da da. Cinemafilul, tot cinemafil!
Va sa zica mi-ai sucit mintile ...si fara nici un efort. Am regasit in tine tot ceea ce nu am, tot ceea ce ma completeaza. Nu sunt nici egoista, nici posesiva. Nu esti un bun, nu te pot modela dupa bunu-mi plac. Si nici nu mi-as dori. Te admir pentru felul in care gandesti, pentru felul in care mi-ai aratat ce inseamna sa iubesti o persoana chiar daca aceasta te supara si te raneste, pentru modul in care incerci sa-mi deschizi ochii si sa ma ambitionezi de fiecare data ( chiar daca al dracu' copil tot pe-a lui o tine dar la un moment dat se va schimba, promit.) , pentru felul in care imi vorbesti calm oricat de rau te-as enerva si de a nu imi reprosa niciodata cu ce ti-am gresit.
Iarta-ma iubire pentru ca nu stiu sa te tin langa mine fara sa te supar. Iarta-mi imaturitea si vorbele spuse fara sa fie trecute prin filtrul gandirii, iarta-ma ca nu stiu sa iti demonstrez cat de mult te iubesc si cat de mult mi-as dori sa fiu mereu cu tine. Ar fi multe de spus, si poate ca le stii deja. Dar... poate ca nu le-ai crede.
Ps: Te iubesc cu toata fiinta mea, si-mi doresc...sa afli intr-o zi ...cat pot sa te iubesc.


A ta imatura idila,
C.


luni, 9 ianuarie 2017

*Story time*

Cum normalitatea nu mi-a fost niciodata caracteristica, orice lucru ce pare in viziunea altora ciudat, eu il consider tocmai invers...normal ! 
 Intr-adevar, suna foarte ciudat ceea ce am scris mai sus, si de asemenea nu poti deduce despre ce este vorba. Dar aceasta problema se va rezolva imediat ce voi incepe sa imi astern micuta povestioara despre nelinistea unei seri de ianuarie, si tentatia de a viziona un film in ciuda temperaturilor sub -0 grade celsius. 
 Cand imi pun ceva in minte, pai domle' nu ma poti face sa ma razgandesc nici daca ar fi ultimul lucru din viata asta. Incapatanare sau prostie? Inca ma decid intre cele doua. Si e foarte greu sa fac alegerea corecta . 
 In fine, seara se asterne exact ca-n "Iarna pe ulita " scrisa de rasposatul nostru poet, George Cosbuc. Doar ca,  farmecul ierni nu mai era acelas , copii nu au mai iesit pe ulita cu saniile , peisajul parca desprins din basme nu mai este la fel in jungla de beton. Nicidecum. Toti sunt nemultumiti, nelinistiti de faptul ca vor trebui sa isi scoata masinile de sub troienele de zapada. Mai aud un Nea Ion cum injura cu patos in fata blocului, el considerandu-se vocea poporului , iar cuvintele  sale durea adresate societatii corupte in care traim  nu au intarziat sa apara :
" Pai cum domule, e normal ca eu dupa ce am luptat pentru tara asta sa ajung sa ma lupt cu nametii? Pe vremea lu' Ceausescu nu s-ar fi vazut asa ceva, toata lumea isi facea treaba. Na! Acum unde e primaria cu utilajele alea scumpe in care s-au bagat bani nostrii? Pai i-au furat pe toti domne, nu s-au lasat! " Si vorbea omul nostru de rand, si injura pana la sfinti si inapoi , poate poate il aude cineva. 
 Amuzata, revin la activitatile mele de relaxare totala si un gand imi tresare in minte.  Plictisita, incep sa ma uit pe lista filmelor ce se vor difuza asta seara.
   Un film recomandat, la care nu am putut ajunge din pacate  si anume "Aliatul " - Allied.  Ma imbrac repejor si infrunt gerul napraznic. Glumesc, mie chiar nu mi s-a parut frig avand in vedere ca m-am pregatit bine pentru aceasta "escapada". Ajung intr-un final la cinema, astept la rand si  dupa ce m-am luptat cu multimea ca o adevarata eroina, am iesit victorioasa cu biletul in mana si m-am indreptat catre sala. M-am asezat cumintica la locul meu,si aproape ca am adormit din cauza spoturilor publicitare interminabile. 
Intr-un final, filmul mult asteptat a inceput, avandu-i ca protagonisti pe Marion Cottilard si Bradd Pitt. 
Ce pot spune ? In ciuda celor 52 de ani pe care Brad Pitt ii are inca frange mule inimi. Sunteti de acord doamnelor? Cu siguranta! Alfel nu imi explic cum de toate femeile din sala erau atente la fiecare gest, fiecare suras si zambet patimas as celebrului Brad.
In fine, actiunea se desfasoara in timpul celui de-al doilea razboi mondial ,in Casablanca unde Max Vatan este descris ca fiind un ofiter de informatii canadian ce urma sa colaboreze cu frumoasa Marianne Beasejour o frantuzoaica patimasa ce a condus un grup de luptatoti de rezistenta la Paris.
In urma acestei colaborari, ei trebuiau sa pretinda ca sunt sot si sotie, Marianne avand grija sa le castige increderea tuturor, cu ajutorul frumusetii ei, dar si a charmului,
O idila nu a incetat sa apara intre cei doi, chiar inainte de asasinarea unui ambasador nazist .Suspansul si misterul ce se regaseste pe tot parcursul filmului te face sa iti creezi scenarii ce ulterior se vor indrepta catre un deznodamant tulburator.

Nu sunt o fana infocata a scenelor incendiare de dragoste, dar pot relata ca aceasta a fost una dintre cele mai reusite.
De ce? Ideea de la care se pleaca de la bun inceput, o poveste de dragoste nascuta printre proiectile, intr-o misiune si sa nu uitam savuroasca scena de amor ce s-a desfasurat intr-un cadru atat de frumos in mijlocul desertului,  in mijlocul furtunii.
Nu imi puteam sa imi desprind privirea in timpul acelor secvente incitante si pline de intensitate.

Dupa ce misiunea lor a fost dusa la bun sfarsit, Max i-a propus frumoasei Marianne sa mearga cu el in Londra . Intr-o perioada bolnava de singuratate, durere si moarte dragostea isi face loc in inimile oamenilor. Asa s-a intamplat si cu cei doi. S-au casatorit si aveau o fetita pe nume Anna . Amandoi isi gasisera micul lor paradis , intr-o zona linistita situata in apropierea Londrei,

 Si cum furntuna se dezlantuie, Max este pus intr-o ipostaza oribila - sotia sa este banuita ca ar fi de partea nemtilor deoarece mesajele transmise pareau a fi interceptate din zona unde cei doi locuiau.
Agonia prin care sotul trece, te arunca intr-un abis de confuzie si oripilare mai ales ca nu putea face nimic pentru a demonstra nevinovatia acesteia in care nici el nu credea in totalitate, dar Max este un om indragostit, ce va rupe bariele normalitatii si va incerca sa apere deminitatea familiei sale .
Marianne este figura misterioasa a povestii, o femeie ce este acuzata ca ar fi altcineva , nu doar o sotie si o mama iubitoare. Ulterior, aceste banuieli se demonstreaza ca fiind adevarate iar Max in ciuda dezamagirii resimtite, doreste sa fuga cu femeia pe care o iubeste.
Aceasta iubire platonica de care toti ne-am dori sa avem parte ,este demonstrata si de Marianne in ultimele secvente ale filmului unde cei doi nu au reusit sa duca planul de evadare la bun sfarsit , fiind prinsi si urmand ca aceasta sa fie executata de catre Max.
Da, da ati citit bine, De catre Max trebuia facuta executarea fiind considerata o tradare in familie unde sotul inculpat trebuia executat de catre celalalt. In caz contrar, daca se refuza executarea sotului se aducea acuzatia de inalta tradare in urma careia ambii soti erau executati. 
Pentru a salva vietile celor doua fiinte pe care aceasta le iubea mai mult decat propria-i existenta, Marianne alege sa se sinucida trasmitandu-i ultimele sentimente sincere si rugandu-l sa aiba grija de rodul dragostei lor.
Max este profund distrus, dar ii respecta dorinta sotiei sale si se dedica cresterii fiicei lor, in locul pitoresc unde visau sa isi petreaca viata impreuna.

Un film minunant, pe care ma bucur nespus ca l-am vazut la recomandarea cuiva drag mie ( da iubitule, ai avut dreptate. A meritat fiecare secventa) si pe care am vrut sa il impartasesc pe scurt cu voi. Sper sa-l vizionati cat mai curand, si sa va incite fiecare secventa imbibata in mister si drama.

sâmbătă, 7 ianuarie 2017

Spune-mi cum lenevești că să-ți spun cine ești

Imagini pentru lazy 
Mă îngrijorează că-i ceva în aer de ceva timp...o epidemie de lene, ce pare a fi imposibil de tratat. Bineînțeles, asta nu mă exclude nici pe mine, tânăr student neliniștit și iresponsabil. 

   Privind îndelung către lista proiectelor și a paginilor pe care trebuie să le conspectez pentru sesiune, o stare letargică se așterne precum o aură protectoare asupra mea. Și-mi spune : "Nu mai bine vrei să lenevești în pat în ziua ta liberă? Să nu faci nimic productiv pentru ține?"Simțindu-mă atinsă de "divinitate" port un profund monlog .. și-mi repet "Astăzi ...nu! Astăzi cu siguranță voi face ceva util, voi fi responsabilă." Și cum acest monolog nu poate dura doar 2-3 minute, poate 2-3 ore și apoi  mă uit uimită la ceas și observ cum secundarul ceasului îmi soarbe fiecare clipă, fiecare respirație a vieții. 
   Trecând la gânduri mai pozitive, arunc din nou o privire asupra proiectelor încă neîncepute și oftez murmurând:"Va dură o eternitate, și nici măcar nu știu să fac lucrurilen alea!"  
 Dar, eternitatea asta poate fi diminuată măcar mental. Așa că voi începe să parcurg drumul fără întoarcere și interminabil al proiectelor. Wish me luck !  
  
 * Notă de subsol : Sper să nu fie un al doilea Big Bang până revin

vineri, 6 ianuarie 2017

Nastrusnicia gandurilor

  Nu m-am considerat niciodata o persoana hotarata, care stie ce vrea sa faca cu viitorul ei . Nicidecum. Mi-ar fi greu sa aleg si intre doua rochii de  aceiasi culoare. Adica nu le pot alege, ori le iau pe amandoua, ori nici una. Poate fi spiritul feminin ce ma indruma catre nehotarare, dar asta este o alta poveste. Probabil daca ma nasteam mascul, as fi evitat aceste probleme existentiale in alegerea culorilor bluzelor ce merg in combinatie cu fusta si geanta de culoarea x, dar merg de asemena si cu margelele alea misto pe care le-am vazut alaltaieri intr-o vitrina frumos decorata.
 Acum, trecand la lucrurile mai serioase consider ca pana acum am facut numai alegeri gresite in ceea ce m-a privit. Si nici ca m-as fi zbatut foarte mult sa fie unele mai corecte. Pur si simplu sunt lenesa, dar realista. Sunt constienta ca nu e cea mai buna combinatie, dar intorcandu-ma la subiectul gandirii nastrusnice ma roade, ma chinuie constant o dorinta . Mai exact, acum 2 ani am decis sa merg pe calea comunicarii. Ce mai inseamna si asta? Inseamna ca mi-am dedicat 2 ani din viata si-mi voi mai dedica inca unul pentru a finaliza studiile in acest domeniu. La admitere, eram indecisa, Toti colegii se indreptau catre ASE, dar eu aveam altceva in plan.
 " Economia nu-i de mine!" mi-am zis tare si raspicat, si mi-am luat frumusel dosarul si m-am indreptat catre Facultatea de Limbi si Literaturi Straine din cadrul unei univeristati particulare bine cunoscute si... SURPRIZA! Nu erau suficienti inscrisi pentru a forma grupa. 
Nervoasa, ies in fata universitatii si-mi aprind o tigara. Unde sq ma duc eu acum? Si nu am avut prea multe variante. Am ales Facultatea de Stiinte Sociale , Politice si Umaniste ce mi-a sarit in ochi, datorita numelui pompos as putea spune. Si-mi las dosarul, dau asa-zisa admitere si dupa doua saptamni s-au afisat si rezultatele.Aparent , intrasem cu o medie de 9.80 la niste intrebari grila, banale le-as putea spune pe care le-ar fi putut rezolva orice persoana ce stie sa citeasca . 
Si-am inceput primul an plin de peripetii. Primul semestru am avut o prezenta exemplara, iar cursurile se anulau. Si mi-am spus : "Hai sa nu pierd timpul prin cafelele si sa ma si angajez daca imi permite timpul, poate ma responsabilizeaza si pe mine intr-un fel" dar spre dezamagirea mea, nu a facut-o prea mult. 
Zis si facut si cu job-ul , si cu mersul la cursuri. Si am trecut cu bine peste sesiunile din primul an,fara nici o restanta dar  cu putina toceala cand a fost nevoie.Am inceput si anul 2, simtind o nesiguanta constanta cu privire la "oportunitatile" pe care aceasta facultate le confera adica... nici una. Un master ar fi o pierdere de bani si de timp. In tara asta, nu poti gasi un job pe domeniul pe care l-ai studiat cu foarte mare usurinta. Doar daca te baga varul unchiului care e neam cu bunica strabunicului..in fine ati inteles voi. Ori noroc, ori pile. Si cum nu am nici una dintre aceste doua, am decis sa fac ceva sigur, ce-mi poate conferii de la bun inceput un salariu decent, si un viitor.
Cum inaltimea nu m-a ajutat sa devin stuardesa sau sa intru in politie( pe bune cine ar angaja minioni pentru asemena posturi)  si mi-am indreptat atentia catre Facultatea de Moase si Asistenti Medicali din cadrul Univeristatii de Medicina si Farmacie "Carol Davila" .
Am avut cateva dubii in privinta alegerii fie a unei Scoli postiliceale sanitare , fie a facultatii. Pot spune ca facultatea confera mult mai multe beneficii decat o scoala postliceala. 
Nu sunt nici ipocrita, nici vreo inteligenta. Dar pur si simplu nu vreau sa fiu inconjurata de persoane ce nu au fost capabile sa ia un amarat de bacalaureat , incat sa demonstreze ca nu au trecut prin liceu doar ca sa lase niste plase sau plicuri. Daca te axezi pe un domeniu, trebuie sa te dedici si mai apoi sa te gandesti la beneficiile financiare pe care acesta ti le ofera sau ti le va oferi in timp. Nu condamn pe nimeni, nu toti sunt o apa si-un pamant, Sunt sigura ca sunt multe persoane de la care ai ce invata, cu abilitati practice mai bune dar asta este strict opinia personala cu privire la acest subiect. Am fost destul de rautacioasa, stiu. Dar scoala postliceala sanitara nu mai e ce era pe timpuri, Pot spune ca am intalnit persoane extraordinare in domeniu , cu care am avut de-a face de-a lungul copilariei mele ce s-a invartit in jurul injectiilor. 
Am reflectat, si voi mai reflecta asupra acestui subiect. Mai am inca un an, si urmeaza admiterea pe care o privesc cu groaza pentru ca nu am excelat la chimie,  Cred ca e singura data cand sunt hotarata in privinta unui lucru, si vreau sa il realizez indiferent de greutatea pe care o voi intampina.

Va urma :) !


luni, 18 ianuarie 2016

Schimbare

Ma inec in ale mele ganduri melancolice, si privesc catre un  necunoscut interior. Ma analizez schematic si-mi spun : "Te-ai gandit vreodata ca vei ajunge aici? Dar mai ales, in acest fel?"
Într-adevar,a fost o schimbare bulversanta și totusi Aici nu exista scuze,sau oboseala,trebuie sa ajung unde mi-am propus. Miza luptei este prea mare, si nu imi pot permite sa mai pierd nici o secunda ca pana acum.
Am inaintat pe scara evolutiva , la rang spiritual. Acolo unde , spiritul dainuie in voie, unde indiferenta oamenilor nu mai raneste. Momentul acela în care simti ca viata ti s-a schimabt radical. Si iti place.Iti doresti ca aceasta schimbare sa se fi produs cu mult timp inainte. 
Schimbarea mea, a fost credinta.Prin ea, am obtinut un scut, dar nu unul pentru defensiva. Am incetat sa mai lupt, si am inceput sa închiei aliante de pace cu propriile conflicte. De ce? Pentru ca ele au reprezentat trecutul,iar eu nu mai sunt acolo.



duminică, 17 ianuarie 2016

Mai aproape de Dumnezeu, mai aproape de mine.

Te-am iubit cu toata fiinta mea. Mai mult decat atat , cu sufletul. Intiparindu-mi in al meu sange numele tau.
Dar, viata-i o lupta crancena pentru supravietuire. Si prin supravietuire ma refer la " hranirea" ego-ului . Debodanta-mi gandire in aceste momente de lupta a sufletului de mult piedrut la un sfarsit de noiembrie, intr-o zi ce ar fi trebuit sa fie a mea muza pentru viitor. Intre timp, incerc sa-mi innec gandurile in lectura, si sa le amagesc de la adevarata lor forma. Si ma intreb , si imi raspund fiind intr-un continuu monolog : " Doamne, explica-mi tu cu marea ta putere, de ce oamenii iubesc?" Un raspuns nu a ezitat sa apara, in mod evident tot sub forma de monolog, dar cu o tenta ceva mai divina.
"Oamenii sunt fiinte ce traiesc pentru dragoste, sunt dragoste. Si-ti pot spune, ca aceasta "dragoste" este precum o floare. Intai, sadesti samanta, o uzi zilnic, o alinti ,o tii langa la caldura, ca mai apoi sa ajunga sa aiba prima frunzulita, primul boboc. Si astepti, astepti sa infloreasca gratioasa, viu colorata cu o mireasma deosebita.Parca ai  sorbi-o din priviri ,analizand in detaliu  fiecare tonalitate a sa, divinizand-o."
In perioada de ratacire, m-ai ghidat catre tine, si m-ai indemnat sa iti cercetez cuvantul.descoperind lucruri superbe si in acelasi timp realizand cel mai important lucru pe care ne-ai indemnat sa il facem :Sa iubim, si sa iertam. Dar contrat tie, am ales sa iert si sa uit. Fara sa mai iubesc, fara sa mai judec, fara sa mai dusmanesc.
Una dintre cele mai frumoase lectii pe care mi le-ai dat a fost sa am rabdare. Sa am rabdare si sa nu actionez gresit, din cauza unei actiuni pe  moment. M-ai testat si cu al tau ajutor, am trecut testele rabdarii.
Si-mi raman in minte, cele mai frumoase cuvinte despre dragostea pe care tu ne-ai trasmis-o. Si urmeaza sa citam cel mai frumos indemn de dragoste , pe care doar cititdu-l ne va ramane in suflet.

   Capitolul 13
1.De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2.Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3.Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4.Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5.Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6.Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7.Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8.Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
9.Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
10.Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
11.Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
12.Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
Capitolul 13, face parte din epistola intai catre Corinteni in care se ilustreaza si acentueaza faptul ca dragostea face parte din fiinta noastra, si suntem dependeti de ea pana in momentul in care sufletul se desparte de trup.
De aceea, din dragoste te-am uitat pe tine, tu fostu-mi chin. Te-am uitat si m-am apropiat de o dragoste si mai mare, anume cea divina. O dragoste reala, care nu a incetat niciodata, nici in momentul in care am neglijat-o. Cum spuneam, dragostea trebuie tratata precum o floare, iar Dumnezeu a facut acel boboc sa infloreasca usor, usor. Scotandu-ma din vechea mea viata si soptindu-mi la ureche : " Toate acestea au fost niste simple teste, pentru a te face sa infloresti mai mult, mai frumos si sa fii constienta de puterea pe care dragostea transmisa de mineo are, si este una pura, fara de interes. Una prin care vei invata cum sa te feresti de cei ce vor sa te calce-n picioare fara ezitare. Cum? Uitand si iertand.

 

          Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.


vineri, 15 ianuarie 2016

Sesiune, dulce stres al vietii de student

                                          

                                     

                                         Sesiune.

Un cuvant simplu cu o incarcatura emotioanala inimaginabila. Daca esti student, si ai trecut de prima sesiune sau esti pe pragul de a o incepe pot spune un sigur cuvant: SUCCES! sau mai bine spus: INVATA!
Tu student blajin, te trezesti din al tau somn vesnic si letargic  la auzirea trambitelor ce anunta apropierea apocaliptica a examenelor. Ca de, doar nu exista student fara teama de restanta. Acest cuvant sobru te face sa tremuri pana in  adancul oaselor,si iti pare imposibil ca tu, studentul tipic,  cu o aura superioara , divina de cele mai multe ori sa pici un...AMARAT de examen. 
        Doar nu te-a facut pe tine un examen, nu-i asa?
   Si incepe cosmarul de a face rost de cursuri pe ultima suta de metrii...In mod evident cine ti-ar da tie, drag student cursurile ?Cel ce s-a trezit la ore inumane, a indurat frigul si aglomeratia doar ca sa scrie si el acolo 3 vorbe si sa auda interminabilele defintii ale unui profesor ticnit, si pe deasupra sa-si tina si ochii deschisi, in timp ce el predica aceiasi idee de 100 de ori sub alta forma. "Poate poate, or invata si prostii astia " spuse zambind un profesor univerisitar, un adevarat maestu al adormirii studentimii. 
       Drag profesor, ai face bani sa-ti ajunga pentru 2 vieti daca ai face o sala speciala pentru persoanele alea certate cu somnul. Ne povestesti despre meseria pe care o vom urma, dar nu ne spui " piata e supra saturata , si sigur nu o sa lucrezi pe domeniul asta vreodata, decat cu pile, bani dati sau tocitul coatelor in adevaratul sens al cuvantului , pe bancile unei universitati de prestigiu", nicidecum una ca aceasta.
       Revenind la ale noastre, parca Sfantul Duh si toate entitatile sunt impotriva ta, si nu gasesti un bun samaritean sa iti dea cursurile. Si tot incerci, sa convingi pe x , pe y  incepi chiar sa le cunosti numele si figurile pe care pana acum nu le-ai bagat de seama.
"Hai boss, da-mi si mie cursul fac cinste cu o bere." Aceste cuvinte magice, pot ajuta la indeplinirea acestui necaz, si pot forma prietenii temporare, discutii de complezenta pana la urmatoarea sesiune.
  Dar, hai cai rezolvat pana la urma cu acele cursuri...si printre altele auzi:"Ai terminat bibliogarfia aia?" Ce bibibliogarfie? Exista bibliografie? Si cazi si mai rau in negura nestiintei si te rogi la Dumnezeu sa iei un 5-ulica acolo , sa nu ramai restant. Vezi o foaie cu diverse titluri, te uiti crucisi si nu stii de unde sa incepi, asa ca ... nu mai incepi deloc. 
     Si iti subliniezi, si iti schematizezi pana ai impresia ca le vei invata atat de usor dar...nenorocirea loveste din nou. 
Parca-ti vine a da cu aspiratorul, dar parca ti-e putin foame, si daca tot ai mancat...un pui de somn e cel mai recomandat! Te trezesti ingrijorat ca si cum moartea ar sta cu coasa la al tau cap, si iti calculezi timpul pe care il mai ai pentru a invata. 
  Putin nu-i asa? Si mai ai si nu stiu ce proiect, la nu stiu ce materie. Ce sa faci? Ce sa faci? 
Pana la urma te enervezi si spui: "Ce-o fi o fi!"
   Apoi, te razgandesti si devii foarte credincios. Doar o putere divina te vor face sa inveti un ultima seara pe care o mai ai la dispozitie, si pe deasupra sa promovezi si examenul . 
  Si bagi o cafea, doua, trei. Mai bagi un energizant,  mai mananci ceva dulce si parca e din ce in ce mai multa informatie. Cat de crunta este aceasta viata! Cearcanele parca-ti acopera toata fata, precum si subtilul tremur pe care-l manifesti datorita cestilor de cafea iti fac degetele sa para intr-un maraton de antrenament dupa o febra musculara.
   Vine ziua examenului. Panica-i mare, parca ai uitat tot. Sau poate deja nu stiai nimic. Vezi subiectul si te iei cu mainile de ale tale-ti plete si spui in gand " Dar ce-am facut doamne'?  Arunci o privire fugitiva peste primul subiect si-ti spui : " Cand dumnezeu, hristos si sfinti am avut de invatat asa ceva?" Si incepi sa scrii acolo din ale tale-ti ganduri amestecate si parca, parca iese ceva.
  Treci la subiectul al doilea si spui : "Asta-i mai greu ca celalalt, ce ma fac? Poate stie Gigel sa-mi zica si mie ."
 Te intorci la Gigel, care sta cu nasu-n foaie, practic absent din aceasta lume si te ignora total ,tu aproape implorandu-l sa-ti dea si tie acolo de poamana un exercitiu, o idee.
  "Lasa Gigele, vezi tu omor dupa examenul asta"  Nimic domne' , dar nimic. Gigel isi continua lucrarea, fara a baga in seama suferinta si disperarea ta.
Pana la urma, faci tu acolo ceva si iesi din sala plin de nervi, ca soarta-i impotriva ta, si injuri sa ajunga pan' la sfinti.
 Te calmezi cat de cat si vine-un bou oarecare si spune : " Ce usor a fost!" In momentul ala figura ta se schimba dintr-una indiferenta, nepasatoare intr-una plina de manie. Parca l-ai bate pe X-ulica, daca tot i s-a parut asa usor de ce nu a dat si altora nu?Parca trebuia sa ne ajutam aproapele.
Si mergi spre casa linistit, cu castile in urechi si primesti un mesaj : " Maine vezi ca avem examen." Hai nu serios! Si te enervezi si mai rau si parca-ti iei campii. Ajungi la destinatie intr-un final, dupa o zi plina de chinuri si-ti spui: Mi-e atat de somn, ca pot sa am maine restanta."
Procesele de constiinta te chinuie, nu poti avea restanta ca nah..costa!
       Da-i bunule student si fa-ti si ultimul neuron sa capituleze.


Persoane interesate